Azi la pauza de masa  lumea se amuza copios pe marginea unui articol aparut in the NewScientist: How green is your pet ?

Si pentru ca dupa cele 10 ore de  stagiu nu prea sunt in stare de chestii mai serioase sa va zic si voua despre amprentele ecologice ale animalutelor (indicatoru’ asta the ecological footprint tre luat cu rezerva ca are si el limitele lui). Zice asa: pisiscile ar avea o ecological footprint (mai corect in cazul acesta este ecological pawprint) cu un strop mai putin ca un Volkswagen Golf; 2 hamsteri fac cat o plasma (daca i-am conecta la un sistem astfel incat sa produca si ei un pic d energie… altfel ar sta lucrurile) iar un papagal cat jumate de plasma;  chiar si un pestisor de acvariu ar avea o amprenta ecologica cat 2 telefoane mobile…as adauga la asta depinde cat traieste caci nu’s prea rezistenti…

In prezent lucrez la un proiect legat de posibilitati de finantare a politicii de biodiversitate. Sunt 4 optiuni de analizat: taxe marite pe pesticide, cresterea taxelor pe fertilizatori, cresterea taxelor pentru permisul CITES ( si taxe pe comercializare specii invazive (IAS). Ideile mi se par interesante ramane de vazut cat sunt de plauzibile. Atata momentan.

Am scris cam rarut pe blog in ultimul timp si nu va pot spune sincer ca lucrul asta se va schimba. Dupa perioada de examene crunte, pe deasupra si 13 la numar din iunie, nu cursurile au fost de vina pentru inactivitatea mea de eco-blogger, ci mai degraba stagiile. [Asta pe langa faptul ca am avut parte de o vara perfecta].

As dori sa va spun cate ceva despre experienta mea ca stagiar, voluntar, intern, ajutor, etc din ultimii ani. Cine stie, poate celor care au dubii pe ce drum sa o apuce, le’ar putea fi de ajutor.

Sa incepem cu inceputul si cu ce am aprofundat cel mai mult timp. Timp de 3 ani am fost voluntara la unul din cele mai mari ONG-uri de mediu din Romania si despre asta am scris aici. Perioada aceasta m-a facut sa cresc multisor si ce este cel mai important “abc-ul” invatat la ei a fost cat se poate de real. Tot in felul asta ai prilejul de a participa, asista la felurite seminarii, conferinte peste hotare ca sa vezi cum e la altii si sa te lamuresti ca noi ne straduim prea putin. La modul ideal, ONG-istii pun mediul pe primul loc. Daca esti nitel nonconformist, entuziast, perseverent, un strop pisalog, aici te vei simti cel mai bine.
In paralel, la Universitate, mi-am mai ajutat profesorii pe ici pe colo, in programe de cercetare, evaluare, romanesti, europene. Am avut parte de niste profesori dedicati si la catedra si in afara ei care mi-au imprimat bucuria lucrului dus pana la capat. Daca munca de teren te face fericit, nu te deranjeaza sa interactionezi indeaproape cu natura, nici sa te innamolesti cand ti’e lumea mai draga, esti in stare sa nu dormi ca sa observi si sa gasesti, esti insistent, riguros, sectorul academic iti poate aduce multe satisfactii. Teoretic oamenii astia pun stiinta pe primul loc, si asta e unul din cele mai sigure moduri de a te apropia de univers in intregul lui.
Desi multa lume blameaza administratia publica, am avut sansa de a da peste niste oameni pusi pe treaba si aici, (ce’i drept dupa un esec monstru cu altii), si care stiu meserie. Si as spune ca in sectorul public nu e nevoie numai de buni executanti si de persoane conformiste, ci un pic de creativitate si seninatate nu ar strica.
Intr-o organizatie internationala, profesionalismul, time managementul, task fulfillment-ul sunt dupa cum va asteptati la ordinea zilei. Mediul devine cumva secundar insa este tratat cu simt de raspundere. Daca debordezi de ambitie, esti echilibrat si mai infipt din fire fara sa iti uiti insa latura umana, this is the place to be.
Acum urmeaza un institut european de cercetare a politicilor de mediu. Va voi tine cat de cat la curent in acelasi stil usor dulce-nostalgic-acrisor, pe alocuri taios-metaforic cu care v’ati obisnuit (sau nu)…

Dupa atatea cursuri de industrii, politici, poluare, management, evaluare, ecological economics, iar s-a aratat soarele. La figurat mai mult decat la propriu caci cerul aici este vesnic gri. Printre cursurile din anul 2 de master nu stiu cum se face ca mi s-a strecurat si un curs de biotehnologii la care am asistat azi prima data. Si desi am ajuns in intarziere si eram cam flescaita dupa goana pe ceas, cand urechile mele au inceput sa desluseasca cuvintele nucleoproteina, hemaglutinina, iar prin fata ochilor mi se perinda ciclul de viata al virusului gripei am prins viata. Un curs unde am stat cu desavarsire cu fruntea descretita, ca si cum m’as intoarce acasa. Atat am avut de spus.

PS: Ar trebui s-o las mai moale cu patetismele astea…poate..