Unul din cursurile optionale care imi place cel mai mult aici, este Antropologia sociala si culturala. Si se pare ca nu doar mie, caci este unul din cele mai audiate cursuri din intreaga universitate. Antropologie pana acum nu am facut, poate un pic de antropobiologie (antropologie fizica); insa pot sa va spun ce gasesc eu atat de placut si de fascinant la acest curs: viziunea profesorului. Viziunea antropologului despre intreg si diversitate: perfect relaxata, realista si rezonabila, un fel de ecologie a comportamentului uman si a organizarii sociale. Dovada ca nu trebuie sa fii neaparat ecolog pentru a gandi precum unul.

Pentru echilibru, ma hotarasem sa urmez si cursurile unui modul de business (topics of international trade sau ceva de genu asta), care se afla pe lista optionalelor masteranzilor de mediu. Asemanarea era, ca si aici, amfiteatrul era plin, numai ca fiind mult mai mic, am fost nevoita sa stau pe jos. Judecand dupa fetele celor din jur, care se asemanau teribil cu cele de Carchrodon carcharias (rechin alb), chiar si adormite, cum erau unele dintre ele, eu formam o ultra-minoritate care pentru moment, uitase cu desavarsire de ce sa afla acolo. Norocul meu a fost, ca la final, profesorul m-a linistit detot, asigurandu-ma ca orele lui nu vor lua in discutie aproape niciun subiect de mediu, aceasta fiind catusi de putin specialitatea lui. Dovada ca trebuie sa fii neaparat businessman, pentru a gandi precum unul. So, I think I’m gonna trade this course for what’s behind course no ENVI-F-407.

Un lucru imi aduce cert aminte ca nu’s acas’: zebrele. In prima mea saptamana de sedere aci, ma opream constiincios inainte de fiecare trecere de pietoni asa cum m-a invatat instinctul meu de conservare dezvoltat in spirit puternic geto-dacic si ma uitam. Ma uitam la sofer iar soferul nedumerit la mine. Spre deosebire de Dacia, unde te uiti la sofer, gonind radios pe trecere si ramai cu uitatul. In zilele cand ma simteam norocoasa tare, ma aruncam si eu dezinvolt pe zebra, si obligatoriu se lasa cu scartait de roti. Aici nu se intampla nimic; masinile merg incet, opresc cu placere, nu se claxoneaza decat in situatii exceptionale. Si asta imi place. Imi place si ca nu e praf, lumea umbla fara ciorapi pe strada la 15 grade, poti sa circuli prin oras cu haine de penitenciar si margarete dupa ureche ca se va gasi mereu o justificare, iar la o coada nimeni nu sta in dosul tau. Nu imi place ca bomboanele bune de ciocolata sunt prea scumpe, mai mult ploua decat sta, iar cateodata e chiar exagerat de liniste. Si nu-mi place ce gust au rosiile lor. Sau n-au…

P.S: Ca sa ne aducem aminte ca suntem undeva in saritura deasupra calului, si cam asa va arata dupa ce vom fi sarit calul de tot.

Cred ca mai potrivit era: ecostudent forever. Oricare ar fi titlul nu prea stiu de fapt cu ce sa incep. Sa zicem ca m-am mutat temporar la Bruxelles (Bruxelles est une amie de mon enfance) pentru a urma cursurile unui master de stiinte si gestiune ale mediului la ULB. Una peste alta m-am instalat: 2 plantute, net, cutii verzi ikea, poster cu sistemul solar, multe poze cu cine am apucat, tablou pictat de maria, cartile mele, floarea mica de la tzic, magnetul de frigider, jucaria de la cei 3 frati patati, bambusul corespunzator. Iar pentru a preintampina dorinta celor de acasa de a sti de mine, m-am gandit sa redemarez blogu cu o tenta mai perso. Multe n’ar fi de spus deocamdata. Caminul este situat in unul din cele 3 campusuri ale ulb-ului, si cel mai verde. Motiv pentru care nu am ratat ocazia si m-am ratacit d vreo cateva ori zdravan in drum spre Solbosch. Stiu ca exista sageti, dar dimineata pe racoare nu era tocmai evident ce indicau ele.

Alta data am nimerit de buna voie si nesilita de nimeni la un curs de info si ma miram de ce nu pricep nimic. In continuare sustin sus si tare ca de fapt eu eram in sala si la ora buna, la fel de sigur cum, atat profesorul cat si cei 20 de studenti calculasera gresit vreo necunoscuta din astea doua.

Cursurile care mi se adreseaza sunt ok, as spune, desi n-am decat 2 saptamani la activ. Bagajul de cunostinte care ni se transmit are cam aceeasi greutate cu cel de la unibuc. Diferenta sta in maniera de predare si in atitudinea studentilor. Lipsesc mult mai putin decat noi. In 2 saptamani cred ca am vazut 2 amfiteatre umplute pana la refuz cu masteranzi care stau pe jos. Si in mod categoric le suna telefonul mai rar decat noua. Dictarea la ei a disparut demult, cursul este pe baza de prezentare; PP sau altfel, iar profesorii sunt accesorizati cu microfoane.

Socuri culturale nu prea am avut. Infara de bilingvismul ubicuu, pungile de gunoi de o anumita culoare si cu un anumit scris (doamne fereste sa fie galbene in loc de albe), ce ma frapeaza de fiecare data pe strada este grosimea stratului de imbracaminte al trecatorilor. Adica in timp ce io dardai sub 3 randuri de vesminte ei parca se desfata sub un soare imaginar. Alta pata de’a mea: 9 din 10 fumatori pe strada sunt femei. A, si ar mai fi berea: peste tot bere, cat mai multa bere, miros de bere, balti de bere, cel putin o bere in mana, orice bere, bere sa fie.

Ajunge, mai scriu si maine.